Această substanţă absoarbe apa şi se umflă la o mărime de douăsutecincizeci de ori mai mare ca mărimea iniţială. Apoi, umiditatea ajunge treptat la radacina plantei, din cauza irigarei uniformă bine prosperă.
Protecţia plantelor împotriva secetei, după însămânţare şi plantare
În grădină folosirea hidrogelului se răsplăteşte.La semănare se poate presăra în rănduri. Răsădurile de ridichi, şalata verde si alte legume, au la dispoziţie destulă umiditate datorită hidrogelului, în timp ce buruienile dintre rânduri suferă de secetă. Pentru a creşte capacitatea de a reţine apa în el presărăm 5 – 10 g pe m2 hidrogel. Atunci când este aplicat direct în rând cu seminţele, este eficient 20-60 g de hidrogel pe metru de rând.
Atunci când se plantează răsaduri, cum ar fi căpşuni, zmeură sau mure, datorită hidrogelului creşte şansa lor de supravieţuire. Plantele din containere pot fi replantate pe tot parcursul sezonului, după plantare, cu toate acestea, vine perioada dificilă –sistemul de rădăcină nu este încă pe deplin dezvoltat şi se poate întămpla să se usuce .
Doza recomandată de hidrogel presărăm în sol şi începem plantarea. Hidrogelul v-a proteja plantele pe parcursul secetei din vara.
Utilizarea diversă a produsului- folosirea se răsplăteşte
Hidrogel este utilizat la toate plantele, la arbori ornamentali, plante perene şi anuale. Se aplică la plantare în sol sau în containere, în cazul în care în timpul verii substratul foarte uşor se usucă În sol hidrogelul rezistă mai multe veri,mereu v-a elimina trepta apă în sol -planta va beneficia chiar mai multe sezoane de acest produs . Hidrogelul se descompune fără nici o urmă în sol.
Add comment